La oras, sa recunoastem, sunt putine familii tinere care au trei copii sau mai multi. Majoritatea covarsitoare se opreste la doi. Asa ca atunci cand iesim in formula completa, suntem greu de ratat atat din cauza foielii generale, cat si a galagiei. Am surprins de multe ori oameni de pe strada care intorceau capul, ridicau din sprancene si ne numarau copiii in gand ca sa se asigure ca supozitia lor era corecta. Cei care vor sa-si satisfaca curiozitatea pe loc, ma intreaba: "Sunt toti ai dumneavoastra?". Cand le spun "da" cu voce tare si "nu, doar unul, ceilalti doi sunt rapiti" in gand pentru amuzamentul propriu, li se lumineaza fata si nu se lasa pana nu ma complimenteaza: " Dar ce curaj ati avut! Pe vremurile astea?!"..Imi sar si mie in ochi familiile cu copii multi si chiar ii dau coate consortului zambind conspirativ: "Uite! astia sunt ca noi!"
Reactiile necunoscutilor la vederea noastra sunt diverse: unii zambesc, altii ne invidiaza, iar cei mai multi ne compatimesc, desi din politete nu lasa sa se vada asta. Altii ne intreaba in fata: "Si? Mai faceti?"...de parca ne-ar chestiona, mai voalat, daca si din ce secta facem parte sau vor sa vada daca ne-am pierdut complet mintile.
Cea mai haioasa intamplare a fost cand m-am oprit sa cumpar doua legaturi de marar de la o batranica si dupa ce i le-am platit, mi-a mai indesat o legatura de patrunjel in sacosa: "Ia mama, ca vad ca ai copii multi si viata e grea!"...Nu m-a lasat sa ma mai scotocesc de marunt ca sa-i platesc (extra) marfa si aproape ne luptam care pe care sa ne compatimim mai tare.
O alta situatie amuzanta, dar care mi s-a parut jenanta pe moment a fost cand imi asteptam sotul, inconjurata de cei trei iezi, langa curtea unei biserici. Initial nu mi-am dat seama de ce lumea care trecea pe langa noi ne privea cu insistenta si putin incruntata. Ma gandeam ca sunt stramb incheiata la haina sau am ceva pus dea-ndoaselea de devenisem centrul atentiei. Nu exagerez, dupa ce reusesc sa-i imbrac pe toti, nu mai am rabdarea si suflul necesar sa ma dichisesc sau suntem vesnic in intarziere si mi s-a intamplat sa-mi dau seama pe strada ca am tricoul pus pe dos. Noroc ca se poarta si nu le mai poti distinge de cele cu cusaturile expres la vedere. Apoi am realizat ca-i pusesem fara voia mea in incurcatura. In curtea bisericii era o alta mama cu doi copii care asteptau sa pice ceva de pomana. Probabil ca trecatorii s-au gandit, fie si pentru o clipa, ca ii faceam concurenta acelei mame. Mi-a venit instantaneu sa rad, mai ales ca-mi si inchipuiam cum vreo femeie mai milostiva ne-ar fi intins un covrig.....ca deh! "Viata e grea, mamaie" :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu