Am citit ieri un articol (pe mommyish.com) care mi-a descretit fruntea, dar m-a si pus pe ganduri. Ideea principala era ca daca vrei sa fii un parinte bun si mai ales, sa ai copii fericiti, sa nu faci trei mostenitori. Iar daca-i faci, mai bine nu te mai opresti decat dupa vreo patru, cinci sau mai multi. Concluzia lor se baza pe un studiu efectuat de TodayMoms.com pe un esantion de 7000 de mame americane. Majoritatea celor care aveau trei copii raportasera un nivel de stres mult mai ridicat decat cele cu doi sau mai mult de trei. In familiile cu doi copii, practic mecanismul de crestere este tras la indigo, iar in cele cu peste patru deja lucrurile scapa total de sub control, nu mai exista loc pentru perfectiune, 'they pretty much don't give a shit-in a healthy, loving way of course' :)...Citind asta, mi-au venit instantaneu in minte imagini din filmul 'Cu duzina e mai ieftin', povestea unei familii cu 12 copii si tot haosul generat de o mica armata de toate varstele si tipologiile. Mamele cu trei odrasle sunt prinse undeva la mijloc. Isi doresc ordine, stabilitate, armonie, reguli, dar de cele mai multe ori sunt coplesite si depasite, iar confortul lor psihic este afectat, spune studiul.
Desi numarul trei este adesea considerat magic, perfect, sacru, divin, in ceea ce priveste copiii, trei aduce si probleme. Si nu numai pentru mame, ci si pentru copilul mijlociu. Aici, fara a citi vreun studiu sau vreo teorie, pot sa spun cu mana pe inima ca este adevarat. Filip este copil mijlociu si se comporta ca atare. Oricat as incerca eu sa-l scap de acest sindrom, nu reusesc. Multa vreme m-am invinovatit pentru comportamentul lui rebel si episoadele de revolta, dar de vina este si pozitia ingrata de copil mijlociu. Desi incercam din rasputeri sa nu se simta 'invizibil' si neindreptatit fata de surioara mai mare sau cea mai mica, se intampla adesea sa nu ne iasa, dar despre Filip si statutul lui in familia noastra, intr-un post viitor :)
Pe mine, concluziile studiului m-au amuzat, dar un sambure de adevar exista acolo. Ca mama de trei copii cel mai greu imi este sa-mi impart timpul fiecaruia, in mod egal. Vorbesc de timpul ramas dupa ce scad orele petrecute la serviciu, in bucatarie, la cumparaturi si cu restul treburilor casnice. Cand reusesc sa-i adun pe toti la o activitate comuna (citit, pictat, jocuri) este o usurare pentru mine, insa nu este suficient pentru ei. Vor sa ne jucam/iubim/petrecem timp si separat, au acest drept si sunt foarte fericiti cand nu au concurenta. Pentru mamele cu mai mult de un copil, 24 de ore sunt adesea insuficiente, mereu raman restante. Intotdeauna m-am intrebat cum procedeaza femeile care au mai multi copii decat mine, daca eu resimt asa de tare lipsa timpului. Acum am inteles ca nu se streseaza atat de tare si lucrurile mai merg si de la sine. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu