Cine sunt Caprita si iezii ei?

Bun venit pe blogul meu si in lumea mea virtuala! De curand am simtit ca este momentul sa pun in practica acest proiect mai vechi, mi-am facut curaj gandindu-ma ca oricum nu va fi vizitat de prea multi necunoscuti :) si m-am apucat de treaba. Scopul acestui caiet electronic este de a crea copiilor mei un jurnal in care sa scriu situatii hazlii din viata noastra, gandurile mele pentru ei, dorintele si sperantele mele legate tot de ei, sa le consemnez periodic 'perlutele' verbale de care se vor amuza mai tarziu...Este, de fapt, o continuare a jurnalelor pe care le tineam pentru fiecare in parte atunci cand erau mici, atat cat imi permitea timpul.
Eu sunt mama iezilor....am 37 de ani, lucrez in domeniul Financiar, sunt casatorita de cand ma stiu (aveam 22 de ani cand m-am mutat la casa mea, maritata cu acte in regula)...De copil imi doream copii, insa destul de multi ani am asteptat sa vina momentul perfect pentru a-i avea...Si am tot asteptat, de ne ciuruiau toti cu intrebarea obsedanta: 'Si copii? Nu faceti?'...A urmat apoi momentul de declick cand realizezi ca nu exista perfect timing ca sa devii parinte si ne-am apucat sa-i facem. Dupa al treilea, toti cei care ne intrebasera 'cand?', ne intrebau acum: 'Dar voi nu va mai opriti?Mai faceti?' :)
Primul fluturas a venit pe lume in 2005 si desi programasem sarcina in toamna, s-a intamplat mai devreme, in primavara. Ioana, asa cum este si acum grabita, s-a nascut mai devreme cu o luna, 'lunga si slaba' cum bine a descris-o o asistenta in maternitate...Era cat un pui, nu avea nici gurita sa suga, dar luptatoare si cu un gust pentru victorie care o caracterizeaza si acum, la 9 ani.
Dupa patru ani l-am primit cu bratele deschise pe fratiorul ei, Filip. Am trait aceleasi emotii si fericire de nedescris in cuvinte cand l-am tinut prima oara in brate. Un baietel blondut si rotunjor care a completat frumos tabloul nostru de familie. Aveam  tot ce-mi puteam dori, doi copii frumosi si sanatosi. Insa planurile mele nu au coincis cu cele pe care le scrisese deja Dumnezeu pentru noi, din fericire. Dupa cei doi, nu banuiam nicio secunda ca aventura maternitatii nu se incheiase inca. A urmat vestea ca sunt din nou insarcinata (desi faceam tot posibilul sa nu se intample asta), panica, debusolarea, disperarea, sentimentul ca lumea mea perfecta este zgaltaita si neacceptarea a ceea ce mi se intampla. Singurul calm si sigur pe ceea ce-si doreste a fost, inca de la inceput, sotul meu. El mi-a dat incredere ca este bine sa pastram darul ce tocmai ni se oferise si vreau sa-i multumesc pentru asta. Dupa ce m-am obisnuit cu ideea ca voi fi din nou mama, mi s-a parut totul atat de clar si firesc. Traiam din nou fericirea in stare pura, ma simteam norocoasa si speciala. Acum aproape 3 ani s-a nascut Sara, copilul-dar-divin, neprogramat, dar imbratisat si iubit cu toata fiinta. Este o fetita frumoasa si desteapta, dar ceea ce are ea special este forta cu care imparte dragoste celor din jur, este incredibil de calda si iubitoare.
Casa noastra este mereu plina, vesela (daca excludem tantrumurile de care inca nu am scapat), poate un pic cam zgomotoasa si dezordonata, dar noi ne simtim binecuvantati si fericiti. Invatam in fiecare zi din greseli sa fim parinti mai buni decat am fost ieri, avem momente cand ne vine sa ne luam campii, dar incercam sa ne pastram calmul si sa nu mai luam totul prea in serios pentru ca viata in cinci e chiar FUN!