In special in familiile cu doi sau mai multi copii este nevoie de timp special petrecut cu fiecare in parte pentru a se simti fiecare important, iubit si apreciat nu la gramada, ci individual. Eu recunosc ca am mari probleme cu gestionarea acestui timp special, mai ales ca doi dintre copii sunt inca mici si nu-i pot "abandona" inca prea multe minute pentru a ma dedica celui de-al treilea. Mereu suntem intrerupti, mereu se gaseste unul dintre ei cu cate o urgenta, o nevoie sau o dorinta de satisfacut pe loc. Si indiferent cu cine sau ce ne jucam, trebuie sa intrerupem. Evident se lasa cu vociferari, cu acuze de tipul "tu niciodata nu ai timp", "tu mereu trebuie sa pleci" si chiar lacrimi. Rar reusesc sa-i adun pe toti trei la cate o activitate comuna si atunci am sentimentul ca am descoperit coada de la pruna. Insa asta nu e timp special individual (TSI), atunci sunt mama lor, nu a fiecaruia in parte si sentimentul trait de ei nu mai este acelasi. Pe langa intreruperile lor justificate sau ne, mai este si oboseala mea, lingura cu care trebuie sa mai mestec in mancare ca sa nu se prinda, teancul de rufe necalcate. Dar lasandu-le pe acestea la o parte, trebuie sa gasesc timp pentru a-i da fiecaruia dovada de dragoste suprema prin joc.
Inspirata de aceeasi Otilia, am inceput de ieri sa cronometrez si limitez cumva acest timp special petrecut cu fiecare in parte. I-am "bagat" pe toti trei in sedinta si i-am anuntat ca am sa incerc zilnic, indiferent de restul treburilor si indatoririlor mele, sa le acord 30 de minute de joaca individuala. Exceptie vor face doar cazurile de forta majora in care chiar nu voi putea sa-mi tin promisiunea. Pe cei mari i-am rugat sa-si gaseasca cate o preocupare in timpul sesiunilor de joaca in care nu sunt implicati. Cu Sara a fost mai greu ca ea nu cred ca a inteles exact ce-i cer, dar m-am bazat pe abilitatea mea de a-i gasi pe loc ceva interesant de facut, desi jumatate de ora e destul de mult pentru ea sa nu relationam cand stie ca sunt in casa.
Dupa ce am negociat dur cu Filip care din capul locului a spus ca e prea putin, ca macar cate o ora cu fiecare sau 45 de minute, macar 40, dar de ce nu 35?...zis si facut! Mai aveam un hop de trecut: cu cine incep? Ioana si Filip s-au luat la harta, fiecare cu argumente in favoarea lui...Cand am simtit ca nu o scoatem la capat pentru ca niciunul nu ceda, iar eu mai aveam si altele pe ordinea de zi, le-am propus sa traga la sorti. Buna idee!! Buna idee daca Filip nu ar fi un suparacios si daca ar accepta cu seninatate mana destinului....Au tras o data, de 2 ori, de 3 ori...Ioana castigatoare cu 2 din 3...Suparare mare pe Filip...Ioana a acceptat sa cedeze doar ca sa nu ne apuce ora de culcare...
Sara, abia se trezise din somn si a vrut sa vada Pepa pe Youtube, iar Ioana si-a gasit ceva repede de facut. Am intrat in camera doar cu Filip, bucuroasa ca exista o solutie pentru orice lucru pe lumea asta. Dar ti-ai gasit! Filip a vrut sa ne jucam cu trenuletul electric, ok, dar cu conditia sa nu se puna la socoteala timpul cat montam sinele (!?)...Adica sa montam sinele si abia apoi sa cronometram jumatatea de ora (!?)...Cu parere de rau, i-am spus ca nu se poate, ca asteapta si Ioana si Sara si nu e corect.
-Hai sa ne jucam cu masinutele si parcarea pe care ai construit-o deja!
Incruntat si cu buzele tuguiate a dezaprobare a inceput sa rascoleasca in cutioiul cu masini...Si dai si cauta si
dai si cauta...
-Filip, trece timpul, ce cauti? Ia doua masinute de acolo...oricare...
-Nuuu!! Ne trebuie masinile mici....Nu vezi ca alea mari nu incap in parcare?
-Ok, ai dreptate...Si ne-am pus pe rascolit...
Le-a gasit...
-Uraaa! dar timpul asta nu se pune!
Ca sa evit o noua suparare, imi dau acceptul...si dai si joaca-te...
Apare Sara ca face pipi...Il las pe Filip cu promisiunea ca ma intorc urgent si ca timpul petrecut cu Sara la baie (evident!) nu se pune...
I-am mai dat si un bonus de 10 minute. Copil satisfacut, mama fericita!
Cu Ioana care nu mai avea rabdare si facea 13-14, iar s-au complicat lucrurile. Ea n-a mai facut concesii ca Sara si m-a luat la ea in camera, a inchis usa si dupa o dragaleala scurta, dar intensa, ne-am apucat sa jucam un joc de carti. N-a fost chip sa ramanem singure mai mult de 10 minute. A aparut Filip ca vrea si el sa se joace, Ioana, suparata de intrerupere, a vrut sa-l dea afara, ca ea nu s-a bagat, nu ne-a deranjat.. Desi avea dreptate si chiar i se facea o nedreptate, eu nu puteam sa o las sa-l mazileasca pe Filip, ca ma durea sufletul. Eram iar la mijloc. Am incercat sa-l conving pe Filip sa-mi faca un desen, dar nu s-a lasat pacalit usor.Am convenit atunci sa ramana, dar doar sa invete, nu sa intervina in joc. A acceptat cu greu si ne-am continuat joaca, eu cu Filip in coasta si cu Sara pe genunchi, ca doar nu era sa stea deoparte...
Mi s-a confirmat inca o data ca daca nu pleaca taica-su cu ei de acasa, nu sunt multe sanse sa pot ramane singura doar cu unul dintre copii.
Fiind un experiment abia inceput, concluziile nu le pot trage acum, dar presimt ca urmeaza o saptamana grea...
Super articol! Felicitari!
RăspundețiȘtergere